Analize ADN, în atentatul din sectorul 3 București. Martor: Dintr-o mașină cu numere de Bulgaria au coborât doi bărbați îmbrăcați în negru, care au început să tragă

Analize ADN, în atentatul din sectorul 3 București. Martor: Dintr-o mașină cu numere de Bulgaria au coborât doi bărbați îmbrăcați în negru, care au început să tragă
Publicat: 28/11/2012, 17:46
Actualizat: 28/09/2018, 00:34

Anchetatorii care instrumentează incidentul de luni seară, în urma căruia un bucureștean a fost grav rănit de două persoane care au tras asupra lui cu o armă automată și un pistol, au cerut expertizarea ADN a unor probe prelevate de pe cele două arme de foc, informează surse judiciare.

Potrivit surselor citate, polițiștii au trimis la laborator cele două arme de foc, un pistol mitralieră de tip AKM cu pat rabatabil și un pistom Makarov, unde au fost prelevate de specialiști urme biologice lăsate pe suprafața acestora de cei doi suspecți, pentru a se stabili ADN-un suspecților. Rezultatele vor fi comparate cu datele existente deja în baza de date, pentru a se stabili dacă persoane care același ADN au mai fost implicate în fapte penale, fapt care ar duce, implicit, la identificarea celor doi trăgători.

În plus, gloanțele și tuburile de cartuș sunt expertizate balistic, o dată pentru a verifica dacă au fost trase cu armele găsite la fața locului și pe de altă parte pentru a vedea dacă armele în cauză s-au folosit, vreodată, la alte asemenea fapte.

În anchetă a fost implicat și Serviciul Român de Informații (SRI), care deține aparatură performantă ce nu există și în dotarea Poliției.

În timp ce polițiștii și procurorii fac eforturi pentru identificarea autorilor, reprezentanții Spitalului „Floreasca” spun că starea victimei este stabilă, aceasta aflându-se, în continuare, la Secția de terapie intensivă. Aceleași surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că nu se pune problema unei noi intervenții chirurgicale.

Polițiștii și procurorii care investighează atacul armat produs, luni seară, în cartierul Vitan din București au stabilit că agresorii au tras peste zece gloanțe asupra victimei, mai întâi în rafale, iar apoi foc cu foc, susțin surse judiciare.

Conform surselor citate, incidentul a fost văzut de mai multe persoane, însă cea mai completă declarație aparține persoanei care a sunat prima la numărul de urgență 112 și care a anunțat autoritățile că un om a fost împușcat, precizând locul în care s-a produs incidentul.

Martorii au afirmat că, în momentul atacului, victima se afla în mașină.

Potrivit martorilor, la un moment dat, lângă mașina bărbatului a oprit un autoturism de lux de culoare gri, care avea numere de Bulgaria. Din mașină au coborât doi bărbați îmbrăcați în negru, care au început să tragă.

Agresorii ar fi tras mai întâi o rafală, după care asupra victimei s-a tras foc cu foc, de câteva ori. Cele două persoane înarmate s-au urcat apoi în autoturism și au fugit, au precizat sursele citate.

La fața locului anchetatorii au găsit două arme, un pistol mitralieră de tip AKM cu pat rabatabil, de calibru 7,62 milimetri și un pistol Makarov, de calibru 9.

Bărbatul rănit, în vârstă de 25 de ani, a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca, având patru răni la nivelul bustului și una la cap.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul era conștient atunci când a fost găsit, având răni la cap, dar și răni grave la torace și membre.

Anchetatorii presupun că, în momentul în care atacatorii au îndreptat armele către victimă, aceasta s-a ghemuit în spatele portierei, iar puterea gloanțelor a fost atenuată de tabla mașinii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cum vede George Simion apărarea României în cazul unui război. Ce părere are despre Putin,...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce categorie de permis îți trebuie pentru a tracta, legal, o remorcă sau o rulotă?
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident...
Chiftele cu dovlecei și telemea. Rețeta care vă face să uitați de carne
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Horoscop zilnic, 30 iulie 2024: O sumă importantă de bani se va adăuga la bugetul...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Românii care pleacă în concediu închiriază tot mai multe mașini